Arhivele lunare: iunie 2011

by

Refren din suflet…

 
„Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.”
– Ludwig van Beethoven
 
De multe ori mi s-a intamplat sa ascult o melodie si sa ma trezesc rascolind prin trecut, sa-mi aduc aminte de momente, clipe, lucruri care apartin lui ” a fost”…sa trezeasca in mine exact aceelasi sentiment pe care l-am simtit atunci cand am ascultat pentru prima data acea melodie…si credeti-ma…am o intreaga biblioteca in cap de melodii, refrenuri si versuri care s-au adunat de-alung de vreme…si bineinteles…momente.
Mi se intampla sa adorm pe o melodie, pentru ca muzica face parte din viata mea…cu ea adorm, cu ea ma trezesc…imi rasuna adanc in minte si imi infuienteaza starea de spirit…ma face sa ma gandesc, sa ma inspir de multe ori si chiar sa plang ori sa rad…ma linisteste si ma „zbuciuma” poate mai rau decat un uragan…
Are capacitatea de a patrunde pana in cele mai adanci si minuscule fisuri ale sufletului…de multe ori le adanceste si mai mult, alteori le astupa si le vindeca…
….starneste ganduri, sentimente, amintiri si retrairi…bucurie, nostalgie si liniste…e un loc in care ma regasesc ori de cate ori nu am loc in toata lumea din jur…un loc mai putin „sociabil”, dar plin de cantec…
Se spune ca unde e cantec e si veselie…de cele mai multe ori e cantec si nimic…pentru ca ceva lipseste, ceva din mine, din noi, din toti din jur…
Multi isi gasesc refugiu in muzica, eu am altul…unul mai Sigur si Stabil…
De multe ori muzica vorbeste pentru noi, vorbeste din suflet si exprima exact ceea ce simtim…poate din cauza aceasta de multe ori preferam sa vorbeasca muzica pentru noi…e mai usor sa te regasesti, decat sa spui tu exact ceea ce simti…
Cat de greu poate fi sa fi surd ! Sa nu auzi…
Muzica ne inconjoara, se afla in jurul nostru, peste tot…natura are o muzica, animalele, lucrurile…fiecare reproduc un sunet care face parte dintr-o „muzica”…dar „muzica” noastra care este ?? Care e armonia ce ne ghideaza si ne sustine viata ?? Unde e ?! Exista ?!
…si cine spune ca muzica nu imbata ?  Imbata, chiar mai bine decat alcoolul…
 
 
by

Suflet de copil

Un copil de 4 anişori stătea în vecini de un bătrân a cărui soţie murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat şi s-a aşezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns: – Nimic, l-am ajutat numai să plângă.

 –––––––––––––––––––––––––––

Profesoara Debbie Moon studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat. Atunci, o fetiţă din grup spuse: – Eu ştiu totul despre adopţii pentru că eu sunt adoptată. – Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil. – Înseamnă că tu creşti în inima mamei tale, în loc să creşti în burta ei, a spus fetiţa.

 –––––––––––––––––––––––––––

Jaime încerca să reuşească să obţină un loc in echipa de fotbal a şcolii. Mama lui ştia că băiatul pusese suflet în asta şi se temea că nu va fi ales. În ziua în care locurille au fost repartizate, Jaime ieşi alergând cu ochii sclipind, mândru şi emoţionat. – Ghiceşte mamă, strigă şi apoi spuse cuvintele care au rămas ca o lecţie pentru mama lui. Am fost ales să aplaud şi să animez.

 –––––––––––––––––––––––––––

Un copil de 10 ani stătea în faţa unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse: – Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta? – Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul. Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis: – Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule! Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă: – Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?

 –––––––––––––––––––––––––––

Cu trecerea anilor ne pierdem inocenţa, care nu este altceva decât înţelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu. Dacă privim viaţa cu ochi de copil, s-ar putea să înţelegem mai bine acest joc de a trăi şi a evolua.

O zi buna

by

Demisie din functia de adult

  

Subsemnatul… va aduc la cunostinta demisia irevocabila de a
demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag
si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si

indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand  trec oameni maturi si importanti spre serviciu si sa nu-mi pese de  stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma
intereseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat
banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in  mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla.
Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri
stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie
gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit
mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si
purificari etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi,
droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de
mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care
isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
 

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti
folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului
„Speranta”, navigand cu „Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o
sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de
facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu
intrebat:
„Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti… si ocupati… si ingrijorati. Eu vreau sa cresc… MIC!

 
Anonim